Depresia ne afectează pe diverse căi, iar simptomele sunt răspândite în diferite domenii ale funcţionării umane, printre care se numără : - nivelul motivaţional: apatie, lipsa de energie şi de interes. Lucrurile par lipsite de sens, iar viitorul – fără speranţă; - nivelul emoţional: capacitatea de a manifesta diferite tipuri de emoţii pozitive este redusă, iar o persoană cu o depresie moderată înspre severă poate fi anhedonică – ceea ce înseamnă că îi lipseşte capacitatea de a simţi orice plăcere. Persoanele deprimate pot face afirmaţia că se simt « golite ». Cu toate acestea, trăirile negative pot spori şi se pot înregistra creşteri ale sentimentelor de furie sau resentimente, anxietate, ruşine, invidie şi vină;

Oamenilor le este greu să vorbească despre sentimentele lor. Dacă acest lucru ar putea fi realizat cu mai multa uşurinţă, cea mai mare parte a problemelor din familie ar fi rezolvate. Dar această abilitate ţine doar de exerciţiu. De regulă acest exerciţiu îl începem foarte devreme. Ne formăm astfel de abilităţi, de a transmite emoţii şi de a răspunde emoţiilor celorlalţi, încă din copilărie. De la întâiul zâmbet la prima întâlnire, copilăria este cel mai bun teren de antrenament pentru a învăţa cum să detectăm emoţiile, cum să le comunicăm şi să reacţionăm la ele. Însă procesul de învăţare nu trebuie să se încheie odată ce ajungem oameni mari. Mulţi dintre noi continuă să îşi dezvolte abilităţile de comunicare emoţională şi după ce au ajuns de mult la vârsta adultă, reuşind astfel să aibă relaţii mai bogate, de care sunt mai mulţumiţi, cu ceilalţi.

Principiul unei psihoterapii este simplu: să reflectezi asupra ta cu ajutorul unui specialist, pentru a adapta noi moduri de gândire şi de acţiune, mai conforme cu aspiraţiile noastre. Ameliorarea cunoaşterii de sine şi a stimei de sine este un rezultat comun tuturor psihoterapiilor, atunci când acestea funcţionează. Dar mijloacele folosite pentru a atinge aceste obiective diferă.
În mare, există două familii principale de psihoterapii: cele care aparţin familiei psihanalizei şi terapiile comportamentale şi cognitive. Primele corespund ideii comune despre psihoterapie: eşti încurajat să vorbeşti despre trecutul tău cu un terapeut care vorbeşte puţin şi nu dă decât puţine sfaturi practice. Celelalte sunt realizate de un terapeut mai interactiv, care îşi spune părerea, oferă sfaturi şi îi propune clientului său tehnici pentru a-şi dezvolta noi moduri de a fi.

Experienţa noastră de viaţă aduce cu sine foarte multe mecanisme de adaptare şi instrumente cu ajutorul cărora realizăm ce ne propunem. Pe măsură ce învăţăm astfel de instrumente ne dezvoltăm alte şi alte abilităţi şi devenim din ce în ce mai puternici în faţa diverselor situaţii problematice. Totuşi, la un moment dat apar şi evenimente pentru care nu avem pregătite astfel de instrumente şi atunci ne blocăm în raţionamente care ne ţin pe loc. Ba mai mult, reuşim chiar să retrogradăm substanţial în evoluţia noastră profesională sau personală. În unele din aceste cazuri poate fi vorba de un complex de reacţii fizice şi emoţionale pentru care nu avem nicio explicaţie. Ele ar putea fi uneori încadrate în ceea ce se numeşte anxietate generalizată.