Depinde de ambii parteneri. Dorința comună de reparare a relației și de reconectare după o infidelitate face diferența, cuplul găsind drumul spre a rămâne împreună sau a se separa.
O relație extraconjugală este traumatizată, provocând o ruptură gravă de atașament, manifestată mai ales prin diminuarea siguranței și vigilență permanentă. Însă tocmai a te încredința fără rezerve iubirii și procesului de vindecare ajută la depășirea momentului și la iertare, pentru a trăi din nou într-un cuplu plin de securitate și confort pentru ambii parteneri.
WHEN I can LOVE all of ME, THEN I am able to LOVE all of YOU
Dacă observăm că trăim și alegem în funcție de opiniile celorlalți, că fericirea noastră depinde tot mai mult de cei din jur, că ne e frică să fim liberi și să ne exprimăm dorințele, e cazul să ne analizăm concepțiile care au efect direct asupra calității vieții noastre, probabil fiind nevoie să facem schimbări. Simțind că ne pierdem pe noi înșine, manifestăm gânduri și emoții ce duc la comportamente în defavoarea noastră: ne criticăm excesiv, nu avem grijă de noi, suntem incapabili să ne motivăm, nu avem încredere și nu ne valorificăm potențialul.
Având în vedere că 75% dintre psihoterapeuți sunt femei, primesc (pe bună dreptate!) des întrebarea de ce merg/ nu merg bărbații la psihoterapie.
Pe de o parte, în accepțiunea comună, există încă ideea că, dacă mergem la psiholog, e ceva foarte rău cu noi și, în mod cert, trebuie să ascundem cât mai bine acest fapt regretabil. Pentru bărbați, în general, aceasta înseamnă slăbiciune, căci ei își probează succesul prin modul în care singuri rezolvă problemele. Bărbații au nevoie de rezultate măsurabile privind cariera, banii sau pregătirea profesională și intelectuală, considerând că așa controlează recunoașterea în societate și ocuparea unei poziții ierarhice favorabile unei imagini de sine pline de putere.
Am văzut de mai multe ori fotografia aceasta pe internet, ea lăsând loc multor interpretări. Din punctul meu de vedere, e mai ales despre iubire.
Dacă o privesc din perspectiva relației copil-părinte, atunci pot să văd că cei mici își iubesc necondiționat părinții. Dacă o privesc însă din perspectiva relației părinte-copil, pot vedea un tată absent emoțional, care îl lipsește pe cel mic de siguranță și confort.
Bâlbâila este definită ca fiind acea tulburare caracterizată printr-un număr crescut şi/sau o durată semnificativă a pauzelor, blocajelor în timpul fluxului vorbit. Ea apare la aproximativ 5% din populaţia infantilă. Dintre aceste persoane, 70% vor trece peste această tulburare până în copilăria târzie. La vârsta adultă doar 1% din populaţie ajunge să manifeste balbism. Se manifestă mai des la copiii cu vârste între 6-12 ani. În rândul băieţilor bâlbâiala este mai frecventă (1 din 3) faţă de fete (1 din 5). Unii autori mai menţionează că apare de trei ori mai frecvent în familiile în care există un istoric de bâlbâială faţă de familiile în care acest istoric este absent.