Un atac de panică reprezintă apariţia bruscă a unei frici intense sau a unui discomfort intens care atinge un punct culminant în decurs de câteva minute, iar în acest interval se manifestă patru (sau mai multe) din următoarele simptome:
palpitaţii, bătăi puternice ale inimii, sau accelerarea
frecvenţei cardiace
transpiraţii
tremor sau frisoane
senzaţie de respiraţie dificilă sau de sufocare
senzaţie de asfixie
dureri sau disconfort precordial
greaţă sau disconfort abdominal
senzaţie de ameţeală, instabilitate, cap gol sau lipotimie
senzaţie de frig sau de căldură
parestezii (senzaţii de amorţeală sau furnicături)
frică de a pierde controlul sau de a « înnebuni »
frică de moarte
Manifestarea bruscă a acestei frici poate apărea fie pe fondul unei stări de calm, fie anxioase şi este imprevizibilă. Poate apărea din senin, atunci când persoana se relaxează sau se trezeşte din somn (atac de panică nocturn). În schimb, atacurile de panică previzibile sunt cele pentru care există un semn sau factor declanşator evident, cum ar fi o situaţie în care atacul de panică apare în mod tipic.
Preocupările privind atacurile de panică sau consecinţele acestora se referă de obicei la : temeri de natură fizică, cum ar fi ingrijorarea că atacul de panică reflectă prezenţa unei afecţiuni grave (ex : boală cardiacă, epilepsie) ; preocupări sociale cum ar fi jena sau frica de a fi judecat negativ de ceilalţi din cauza simptomelor de panică vizibile ; ingrjorarea privind funcţia mentală cum ar fi teama că « innebuneşte » sau de pierdere a controlului.
Din această cauză, persoanele pot adopta diverse schimbări dezadaptative de comportament cu scopul de a minimiza sau evita atacurile de panică sau consecinţele acestora. Exemple cuprind : evitarea efortului fizic, reorganizarea vieţii cotidiene astfel încât să fie sigur de disponibilitatea ajutorului în cazul unui atac de panică, restrângerea activităţilor zilnice obişnuite si evitarea situaţiilor agorafobice cum ar fi : părăsirea casei, utilizarea transportului în comun sau cumpărăturile.
Vârsta medie la care apare debutul tulburării de panică se află în intervalul 20-24 de ani. Într-un număr mic de cazuri debutează în copilărie, iar debutul după 45 de ani este rar, dar poate fi întâlnit. Dacă tulburarea nu este tratată, evoluţia obişnuită este cronică. În mod tipic, evoluţia tulburării de panică este complicată de un număr de alte tulburări, în special alte tulburări anxioase, tulburări depresive şi tulburări ale consumului de substanţe.
Exemple de ganduri negative
Tipuri de ganduri care apar in cazul unui atac de panica
Cat de mult se potrivesc la mine
(1 – 100)
1
Nu sunt cum ar trebui sa fiu
2
Nu sunt bun
3
Niciodata nu reusesc
4
Nimeni nu ma intelege
5
Am deceptionat pe altii
6
Nu cred ca pot merge mai departe
7
As dori sa fiu mai bun
8
Sunt slab
9
Viata nu merge cum as vrea
10
Sunt deceptionat de mine
11
Nu mai simt nimic placut
12
Nu mai pot suporta asta
13
Nu pot sa incep
14
Nu stiu ce e cu mine
15
As dori sa fiu in alta parte
16
Nu pot pune lucrurile impreuna
17
Ma urasc
18
Sunt un nimeni
19
As dori sa dispar
20
Ce se intampla cu mine ?
21
Sunt un infrant
22
Viata mea e o mizerie
23
O sa esuez
24
Niciodata nu o s-o fac
25
Ma simt neputincios
26
Ceva trebuie sa se schimbe
27
Ceva rau trebuie sa fie cu mine
28
Viitorul e sumbru
29
Nu merit nimic
30
Nu pot termina nimic.
Cum putem trata atacul de panică?
Tratamentul psihologic al tulburării de panică este cel care asigură un
deznodământ pozitiv pe termen lung. Tratamentul psihologic este cel care înarmează
pacientul cu deprinderi de a identifica şi neutraliza atacul de panică din primele momente,
de a schimba gândurile negative care contribuie la permanentizarea atacurilor de panică.
În plus, persoana identifică factorii favorizanţi, factorii care declanşează atacul de panică
şi îşi construieşte un alt mod de relaţie cu lumea şi un alt program de viaţă şi recreere care
să evite aceşti factori.
Terapia psihologică include şi tehnici de control a respiraţiei şi stăpânirea
senzaţiei de sufocare, metode de relaxare musculară progresivă, precum şi metode de
relaţionare interpersonală.
Pe parcursul terapiei, se setează diferite momente în care se evaluează progresul şi
se fac ajustările necesare. Participarea persoanei este esenţială şi ea este sporită prin
tehnici motivaţionale şi prin teme pentru acasă.
Contactați-mă pentru a stabili o întâlnire în
cabinetul meu de psihoterapie din centrul Bucureștiului în care să ne cunoaștem și să stabilim împreună pașii de urmat.