Fobia socială

Fobia socială reprezintă frică sau anxietate marcată privind una sau mai multe situaţii sociale în care persoana ar putea fi expusă evaluării de către ceilalţi. Astfel de exemple sunt interacţiunile sociale (ex : să susţină o conversaţie, să întâlnească persoane necunoscute), să fie observat (ex : în timp ce mănâncă sau bea) sau să apară în faţa unui public (ex : să ţina un discurs).
Persoanelor cu tulburare anxioasă socială doar la apariţia în public le este frică de interpretările în public. În mod caracteristic, aceasta afectează în special viaţa profesională (ex : muzicieni, dansatori, interpreţi, atleţi) sau rolurile care presupun susţinerea regulată a unor discursuri publice.

Sunt psihoterapeutul Farkas Zoltan și vă ajut să restabiliți echilibrul în viața personală. [Contactează-mă]

Persoana se teme că va fi apreciată negativ

Frica de interpretare se poate manifesta şi la locul de muncă, la şcoală sau facultate, unde sunt necesare apariţii publice regulate. Persoanele cu acest tip de anxietate socială nu se tem şi nu evită situaţiile sociale care nu presupun interpretarea în public. Atunci când este expusă unei situaţii, persoana se teme că va fi apreciată negativ. Este îngrijorată că va fi considerată anxioasă, slabă, stupidă, nebună, plictisitoare, timidă, enervantă sau respingătoare. Se teme că va acţiona sau va părea într-un anume fel, sau că va manifesta simptome anxioase precum roţeaţă facială, tremor, transpiraţii, balbism sau fixarea privirii, care vor fi apreciate negativ de către ceilalţi.

Unele persoane se tem că i-ar putea irita pe ceilalţi sau că, din acest motiv, vor fi respinşi. O persoană care se teme că i-ar putea tremura mâna, va evita să bea, să mănânce sau să indice ceva în public. Persoana care se teme că ar putea transpira va evita strângerea mâinii sau consumul alimentelor condimentate. O persoană care se teme că ar putea roşi va evita apariţiile în public, lumina intensă sau discuţiile despre subiecte intime. Unele persoane se tem şi evită să urineze în toalete publice când sunt prezente şi alte persoane.

Când apare fobia socială?

Perioada în care debutează tulburarea anxioasă socială o reprezintă în general adolescenţa. Uneori, tulburarea apare pe fondul unui istoric de inhibiţie socială sau timiditate în copilărie. Debutul poate avea loc şi în copilăria timpurie. Debutul tulburării anxioase sociale poate fi urmarea unei experienţe stresante sau umilitoare (ex : după ce persoana a fost brutalizată, după ce a vomitat în timpul unui discurs public), sau se poate dezvolta lent.

Debutul în perioada de adult este relativ rar şi apare cu probabilitate mai mare după un eveniment stresant sau umilitor sau după schimbări în viaţă care implică roluri sociale noi (ex : căsătoria cu o persoană aparţinând unei clase sociale diferite, o promovare la locul de munca). Tulburarea anxioasă socială se poate ameliora după ce o persoană care se teme de întâlniri romantice se căsătoreşte, şi poate reapărea după divorţ.

Vă invit în cabinetul meu de psihologie, situat în București, Piața Romană, pentru a face cunoștință.

Tariful unei sedinte de terapie de 50 de minute este de 150 lei.
Contact cabinet psihoterapie
  • Telefon: 0723.025.675
  • Adresa: Bd. Magheru 32-36, Sc. A, Et.6, Ap.38, interfon 38, București (Piața Romană)
    (se poate ajunge cu metroul - statia Piata Romana - sau cu mijloace de transport in comun: 79, 86, 126, 131, 133, 168, 226, 300, 301, 331, 368, 381)
  • Program: luni – sambata 08 – 21
cabinet psihologie si logopedie Piata Romana din Bucuresti